Treceți la conținutul principal

Si totusi, toamna...


... toamna ramane preferata mea. Fiecare anotimp este frumos, dar toamna... e mai "pe sufletul" meu. Este și groaznic de contrastantă, de la zile mohorâte până la zile văratice, de la culori terne și moarte până la culori atât de vii încât te întrebi dacă sunt reale - dacă le-ai vedea pictate pe pânză, ai spune că pictorul exagerează, dar pe viu... poti doar rămâne fără grai. Sunt puține zilele cu adevărat frumoase, dar... acelea merită cu prisosință. Noiembrie a venit, până acum, cu două zile, cu două zile însorite de la cap la coadă. 4 și 8. Ca un copil prostuț, m-am bucurat că ziua 4 a fost luminoasă și colorată. Un mic cadou de ziua mea. Singurul pe care mi-l doream. Ei, ar mai fi fost ceva, să pot da timpul înapoi cu un an, poate... Deși, în definitiv, anul ăsta, mai mult ca oricând, am simțit că ziua în care îmi aniversez nașterea este de fapt o zi perfect obișnuită și normală... de data asta nu am mai simțit nici cel mai mic impuls să fac ceva deosebit, memorabil sau să serbez cumva. De fapt am băut seara un vin fiert printre cutiile care stau încă în mijlocul casei. Apoi am mai băut pe șestache, în dormitor ca să nu mă vadă maică-mea, și-o bere, din cele 5 strong rămase din stocul luat de Alex si uitat prin frigider. N-a fost chiar bine, m-am pilit, mi-am adus aminte de Alex, de fel de fel de chestii, am bocit... apoi în fine-am adormit.


Sambata m-am trezit cu capul greu (deh, beutura!). Era de mers cu gașca la moșie la Ottu, ne invitase în contul zilei lui. A ieșit super - aer, liniște, discuții, mâncare excelentă (fasole cu ciolan la ceaun), beutură, voie bună, vreme însorită în prima parte a zilei, m-am văzut și cu oameni cu care nu mă mai văzusem de doi ani.... M-am simțit foarte bine. Dar și un pic straniu, că-mi aminteam uneori de ultima adunare la care-am fost cu Alex la Ottu... Cum mai e și viața asta!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş