Sâmbătă, când m-am întâlnit cu șeful zugravilor&comp a fost vorba că luni fac ei micile retușuri (să facă să se închidă geamul cel mare din sufragerie și alte mărunțișuri dar care dădeau nașpa) iar marți trec, aruncă restul de gunoaie, aruncă și canapeaua cea terminată și-mi lasă un pat în stare bună (de la altă casă în renovare, unde proprietarii au decis să arunce tot). Azi m-am dus cu maică-mea, am lăsat-o să mai desfacă saci și să bage țoalele în dulapuri. Și... ok, canapeaua nu mai era și aduseseră respectivul pat (pe care cred ca n-o să-l păstrez, e cam nasol). Dar toate celelalte chestii promise - canci! Ba chiar era mai mizerie decât sâmbătă. M-am umplut de nervi. Meșteru' român tot ăla e, că-i plătești puțin sau mult, tot degeaba!
Acu' mi-e deja groază că, în cât a mai rămas din octombrie, n-o să reușesc să desfac sacii-cutiile, să aduc sacii și lucrurile mărunte de la garsonieră, ba să aduc și lucrurile mari (frigiderul, birourile...) și să le pun prin casă în așa fel încât măcar să ne putem mișca...

Comentarii