Treceți la conținutul principal

După una, alta

Vineri mă bucuram că am scăpat de nebunia Top 300, că se termină zugrăvitul și reparațiile, da? Ei, sâmbătă m-am simtțit groaznic, am și umblat puțin prin oraș, întâi ca să plătesc ultima tranșă pentru zugrăvit, apoi ca să prospectez piața canapelelor ieftine. Mă durea oarecum capu' și aveam o stare minunată de abia mă tâtâiam. Abia spre seară m-am lămurit: era de vină răceala, sau gripa sau ce-o fi aia. Așa că azi am cap-de-câlți, nas înfundat dar curgător și un gât opărit de nu se poate. Deci totul e minunat.

Văzând la știri accidentul lui Huidu m-am trezit retrăind accidentul nostru. Și mă gândesc... câți dintre noi am trăit un accident? Am impresia că mulți. La parastas, cum stăteam la masă cu rudele lui Alex de la Veștem, venind vorba de asta, am descoperit că dintre toți (8-9 inși), doar doi au scăpat până acum fără să fi fost implicați în vreun accident. Apoi, acum vreo lună m-am întâlnit cu Mireluța, fosta noastră secretară de la Corint... îmi povestea că acum un an au pățit-o și ei... Am impresia (sper să fie greșită!) că deja numărul celor care au trecut printr-un accident tinde să egaleze dacă nu chiar să depășească numărul celor care n-au pățit-o. Și atunci mă-ntreb... n-o fi oare mai bine că nu m-a tentat niciodată să îmi iau carnet? Sigur, uite că n-am carnet și tot am trecut printr-un accident, din care am scăpat ca prin minune, adică, metaforic vorbind, mi-a șuierat glontul pe lângă tâmplă. Da' mă găndesc, dacă cumva aveam carnet, dacă aș fi fost eu la volan? Dacă totul ar fi decurs la fel, aș fi fost moartă. Dacă aș fi scăpat cumva și atunci ca prin urechile acului, oare cum m-aș fi simțit? Iar dacă aș fi scăpat iar oricine altcineva ar fi fost accidentat sau ar fi murit, eu cum m-aș fi simțit?! Ca o criminală, cu siguranță. Așa că n-aș vrea să fiu în pielea niciunui șofer care-a trecut printr-un accident, cu victime mai ales, accidentate mortal eventual. Brrr!

Comentarii

pisicapeacoperisulrece a spus…
povestea ta si incercarea de morala imi pare precum povestea cu drobul de sare. in ultimul timp, dupa multe, variate si demne de invatare/invataminte intamplari, am ajuns la aceasta simpla idee: "a te maturiza, ca om, inseamna a ajunge sa accepti ca gresesti, sa iti asumi greseala si sa incerci sa o depasesti, in asa fel incat sa-ti fie mai bine si tie si altora". Normal ca, daca mori, mari invataminte nu mai poti trage....Ideea de baza e sa apuci, inainte cu mult de a muri, sa te prinzi ca poate, mai si gresesti/nu ai dreptate in anumite cazuri si sa nu insisti in greseala, ci sa incerci sa ndrepti lucrurile.
liuba grecea a spus…
pt pisicapeacoperisulrece

Foarte de acord cu tine. Sunt exact de aceeași părere, am ajuns de ceva vreme la concluzia pe care ai scris-o. Și cred c-am spus-o și scris-o de multe ori, în diferite ocazii.
Haios e ca azi, aici, n-am încercat deloc să strecor vreo "morală" în "poveste", care nu era o poveste, ci doar o înșiruire de gânduri ce mi-au trecut prin cap azi dimineață și cu alte ocazii...
pisica_bis a spus…
nu tin sa transform discutia in polemica, dar:
1. intre a incerca sa strecori/a face cu intentie si a nu avea in minte sa strecori/a face fara intentie nu e, adesea, o distanta prea mare...ci doar una mai greu de 'apreciat' ca atare;
2. ok cu insiruirea de ganduri...dar exista riscul ca o insiruire sa aiba un fir director care sa puna piesele laolalta si, deci, in ultima instanta, sa rezulte o 'poveste';
3. chiar daca spunem/repetam/scriem, chiar si adesea, anumite lucruri, asta nu inseamna neaparat ca si 'credem' in ele, ci, poate, doar ca, de exemplu, ne-ar ajuta/placea sa credem in ele;
4. a fi in viata, in orice moment al vietii noastre, reprezinta o 'proba', o incercare, daca vrei...anume, un fel de a te prezenta si vedea pe tine insuti/insati, dar nu ca pe un individ singular, anomic intr-o mare de lume, ci ca pe un individ parte din o comunitate, care da si care ia, care ajuta si care nu ajuta etc...bla-bla....in ultima instanta...e vorba de o 'alegere', intre a fi Om si a fi individ.
liuba grecea a spus…
Nu stiu de ce, dar am impresia că vorbim despre aceleași lucruri, dar ne împiedicăm în amănunte / exprimări și fiecare înțelege altceva. Sau poate n-am înțeles ce voiai să spui. Era vorba de un reproș? Căci al doilea comentariu mai către așa ceva mă duce cu gândul, și mă întreb ce să înțeleg.
pisica a spus…
am o intrebare la tine: un repros poate fi considerat, in anumite contexte, o incercare de a face bine celuilalt? daca da, atunci e un repros. daca nu, atunci este o parere personala spusa celuilalt (in cazul de fata, tie). cat despre a intelege, asta implica o anumita doza de deschidere catre exterior/ceilalti..anume, cu cat gravitarea in jurul anumitor idei personale este mai puternica/persistenta, cu atat mai mult creste sansa de a nu intelege. de ce zic asta?! pt. ca eu unul cred ca nu poti intelege pe altcineva daca nu te transpui in pielea/corpul/mintea/sufletul lui pana la punctul in care nu ai mai fi tu, ci celalalt...abia in acest moment ajungi sa intelegi, adica nimi macar atat, ajungi numai sa incepi sa intelegi..intelegerea presupune si asumarea riscului durerii carnii si mintii...si aici se opresc foarte multe incercari de intelegere.
deci, da, cred ca ne impiedicam/blocam in cuvinte... in loc sa incercam sa batem catre intelegerea celuilalt.
liuba grecea a spus…
Foarte de acord cu tine, la toate capitolele.
văzul monstruos a spus…
Q? pentru pisica: Nu-i asa ca esti faptura fara de pereche si te intrebi adesea "de ce oare" nu se lipeste nimeni de 'mneata? - e, d'aia!
pisica a spus…
pisica catre skorpie: nimeni nu se lipeste de mine si nici eu nu ma lipicesc de altii. deci, totul gravitationeaza in jurul meu, precum i se intampla lui Frederic al lui Flaubert. In rest, propun sa bem o tarie si sa ascultam, cu sufletyul cald, un gipsy-waits, ca sa lasam dracului deoparte vorbaraia si sa ne scotocim febril in suflete dupa restul de umanitate 'zidita'.

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş