Treceți la conținutul principal

Trei ani si jumatate de fericire

Atât aveam de când eram împreună. Am hotărât să facem pasul într-o relație serioasă în martie 2008... Și, deși nu mă așteptam să dureze (în primul rând din cauza firii mele dificile), a fost minunat. Dacă mă gândesc bine, de fapt ne-am cunoscut acum patru ani, la mijlocul lui august 2008, doar că atunci a avut multe ezitări și n-am început o relație... Abia după un timp s-a convins că ar trebui să fim împreună... Am avut și momente de cumpănă, am avut și greutăți, dar le-am depășit. Iar anul acesta, de câteva luni încoace, chiar începuserăm să avem speranțe că vom putea să ieșim la liman. Luaserăm stupii, iar toată mierea pe care am scos-o o vînduserăm, și era loc și pentru mai mult. El era fericit că găsise în sfârșit niște oameni care gândeau ca el, se înscrisese în Partidul Pentru Patrie și se implicase serios, participa la diferite acțiuni și spera ca așa, împreună cu ei să poată face ceva care să schimbe situația în care se află țara din cauza conducătorilor corupți și a sistemului lor vicios si viciator. Și-a făcut prieteni buni, prieteni de gândire, care au ajuns să îl cunoască și să țină la el. Cum ar fi Eugen de la Baricada.wordpress.com, cu care a vorbit multa vreme, și au apucat să se întâlnească abia acum vreo două săptămâni, ca să-i dea materialele strânse pentru "Carte pentru frate"... și uite cum e viața asta... ajungi sa cunoști pe cineva, un OM... iar apoi, într-o clipă, acel om nu mai e. Mulți dintre cei care l-au cunoscut cu adevărat și dintre cei care l-au cunoscut în ultimul timp au fost puternic afectați de moartea lui Alexandru. De mine ce să mai spun, am ajuns la concluzia că, deocamdată, voi scrie amintirile mele despre Alex în episoade. Sunt multe, multe de spus pentru că era un om minunat, bun, iubitor, dar dificil de multe ori, și mulți oameni care l-au cunoscut la diferite momente au cunoscut doar câte o fațetă a lui. Și cred că merită să-i întregesc imaginea, atât pentru amintirea lui în sufletul meu, cât și pentru toți cei care l-au cunoscut cât de puțin. Probabil mulți vor fi surprinși că Alex, razvratitul, Mărunțelul, Sandu pe care îl știau era cu mult mai OM si mai complex decât au crezut ei.

Comentarii

Anonim a spus…
Sunt alături de tine şi... plâng...

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş