Treceți la conținutul principal

La Petru Voda (4) 27-31 iulie 2011

















A patra zi... Sâmbată 30 iulie 2011. Ziua a început în modul obișnuit, doar că ne-am trezit cu jumătate de oră mai târziu, că nu mai era nevoie să mâncăm mai devreme, că nu mai mergeam la strâns fânul. Abia urma sa vadă măicuțele ce mai e de făcut prim mănăstire și să ne găsească ceva util de făcut. Ne-am dus la masă, de data asta am luat și ouăle fierte de miercuri, pe care nu le mâncaserăm... Dar erau foarte bune și ele. După masă, vine maica Varahila - ne găsise ceva de făcut - erau câteva grămezi de lemne ce fuseseră folosite la construirea diverselor clădiri ale mănăstirii. Noi trebuia să facem curat și ordine și să sortâm lemnele în două grămezi mari: refolosibile pentru construcție și bune doar de foc. Aveam și de scos cuiele din ele. Azi eram deja mai mulți, veniseră și cele două mașini care mai erau de venit, așa ca aveam oarece spor. Nu povestesc mai mult, mai bine pun câteva poze care să ilustreze ce am făcut pe-acolo. A fost relativ greu, dar nu foarte, mai mult din cauza soarelui care apăruse din nou (plouase zdravăn noaptea, dar de dimineață era iar senin și cald).
La un moment dat (nu cred că reușiserăm să facem nici jumătate din treabă) maica Varahila ne-a zis gata, acum mergeti, faceti duș, că la 6 (nu mai știu sigur ora) intrați la părintele Iustin. Ne-am dus cu toții pe la camerele noastre... am făcut duș, ne-am îmbrăcat cu lucruri cât de cât curate. Și apoi s-a făcut ora de audiență. Alex celălalt era cam stresat să nu întârziem (că așa se prevedea). Am ajuns cu toții la poalele clădirii numite Spital, unde era internat și părintele. Ne-am așezat pe prispă și-am așteptat. A durat mult, era foarte multă lume care aștepta... Pe noi ne-a primit primii. Am intrat cu toții, părintele ne-a lăudat pentru munca pe care am depus-o pentru mănăstire, pe urmă a mai întrebat câte ceva, le-a dat băieților și un mic canon (ceva cu arhanghelul Gavriil), băieții au tras și o cântare... la final părintele s-a apucat să ne binecuvânteze și să ne miruiască. Aici, deși Alex avea el problemele lui cu făcutul crucii, a mers și el la binecuvântat și miruit. Eu însă, deși n-aveam niciun motiv, am simțit că ceva mă oprește - deși o chestie lipsită de importanță, cum ezitam eu, când am văzit fetele care veniseră cu băieții de la Brașov că pupă mâna părintelui, m-am decis să nu mă duc. Și am ales să fiu singura nebinecuvântată și nemiruită. Nici acum n-aș putea explica de ce. Pur și simplu, așa am simțit. Apoi am ieșit. Au ieșit pe rând și ceilalți. Părintele le dăduse diferite cărticele de rugăciuni, niște fructe și o sticlă de vin mănăstiresc.
Am mers la masă, la trapeză, am mâncat... Apoi ne-am dus în camere să mai luăm niște haine mai groase și ne-am reîntâlnit ca să mergem la Petru Vodă - mănăstirea de călugări, care era mai departe. Băieții au luat steagurile și am pornit pe drum cu cântec, în șir indian.
Am ajuns la Petru Vodă cel de călugări pe înserate. Acolo era o cruce în memoria lio Moța și Marin, doi din grupul lui Ogoranu... Am făcut poze și ne-am învârtit pe acolo. O parte au intrat în biserică să asculte slujba. Și acolo au rămas până s-a terminat. Noi ceilalți n-am mai stat să îi așteptăm, ne-am întors la mănăstirea de maici. A fost oarece problemă, că unii din cei rămași la slujbă aveau la ei cheia camerelor în care stăteau alți de-ai noștri care se întorseseră... și n-aveau cum să intre în camere. Dar s-a rezolvat, au stat să-i aștepte în alte camere de-ale alor noștri. Oricum, până s-au întors de la slujbă năzdrăvanii noi dormeam duși.
Duminică dimineață mulți voiau să asiste la liturghie, care începea la ora 8. Eu și Alex nu ne grăbeam, că știam că oricum slujba se va termina la ora 12 cel devreme...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş