Treceți la conținutul principal

La Petru Voda (3) 27-31 iulie 2011








A treia zi. Vineri 29 iulie 2011. Se anunțase la meteo vreme în stricare, posibile averse spre după-amiază și spre seară. Aveam de strâns fânul de pe dealul-munțișor. Am început ziua la fel, trezit la 8-8:30, spălat rapid, mers la trapeză, mâncat ceva, de post de data aceasta. Dar tot bun. Apoi am pornit spre dealul cel mare, să împrăștiem fânul. Frumos, soare, cald. Rămăseserăm îm urma băieților și luaserăm apă, până am ajuns ne-au ieșit limbile de-un cot. Am luat-o pe unde coborâserăm cu o zi în urmă, că ni se păruse panta mai lină decât pe cealaltă parte, dar la urcat... era altă poveste.
Și ne-am apucat din nou de întors/împrăștiat fânul. Maica Varahila, cot la cot cu noi. Draga de ea, ne încuraja, povestindu-ne ca își dă seama că nu ne e ușor, că nici ei, când a venit aici după facultate, după ce fusese acasă ținută în puf... dar că ușor-ușor, s-a obișnuit și nu i se mai pare greu. Undeva sus, mai spre vârful dealului, coseau încă de zor cu motocoasa, se auzea sunetul specific. Noi tot împrăștiam și întorceam fânul, timpul trecea pe nesimțite. La un moment dat maica ne-a zis să ne oprim (eram pe la o treime din pajiște), și să lăsăm să se usuce fânul. Eram deshidratați, deși aveam sticlele de apă aduse de-acasă. Au venit și măicuțele, dar și ele așteptau să li se dea startul. Până una-alta ne-am așezat la umbră, ba ici, ba colo, ne-am adunat la povești cu băieții de la Iași. Am profitat de răgaz ca să culeg planta pe care văzusem ieri că o culesese maica cea plinuță care se pricepea la plante - crețușcă aflasem că-i zicea. O zărise Alex, chiar în mica vale a pârâiașului ce străbătea pajiștea. Am băgat în noi napolitane (calitate cam vai steaua lor, dar măcar era ceva dulce). Apoi, cum trecuseră câteva ore însorite bine și fânul se uscase, s-a dat startul pentru stâns. Și toți, cu mic, cu mare, ne-am apucat să adunăm fânul. Era mult, cu adevărat mult! Noroc că eram și noi mulți, și oameni din sate, și măicuțe, și noi (ai noștri erau cam 10 la momentul acela - adică aceiași din seara zilei precedente). Adunaserăm o bucată bună din susul pajiștei când a venit mâncarea. Toată lumea la masă. Abia atunci mi-am dat seama câți oameni eram la adunat fânul. Erau două bidoane cu două feluri de ciorbă precum și niște mâncărici de post. Din nou, totul bun. Am halit și-am purces din nou la treabă, că cerul începuse să se acopere și trebuia să ne zorim, să apucăm să strângem cât mai mult până să se pornească ploaia. Erau oameni la clădit clăile și căpițele, care știau cum să le clădească.
Și am mai adunat fânul de pe versanții laterali ai văii, cu zor mare... Cerul se întuneca din ce în ce... Băieții cu furcile duceau ce adunam noi spre grămezi mari, pe care le luau cu sănii din crăci de copac oamenii cu caii transportându-le la clăi. Pentru treimea de sus a pajiștei n-a mai ajuns decât de-o căpiță mai măricică. În celelalte treimi s-au construit clăi cu câte trei pari de susținere, nu cu unul, ca "a noastră". Am mai dat puțin ajutor pentru terminarea celorlalte clăi, până ne-a zis maica să ne ducem, să nu ne prindă cumva ploaia. Și-am luat-o pe drumul deja știut, pe lângă casa cu capre și stupi, azi nu mai erau bușteni care să blocheze drumul, așa că am mers lejer. Aveam iar un ditamai buchețoiul, de crețușcă de data asta.
Am ajuns iar la mănăstire, ne-am oprit la coadă la duș... Intraseră întâi băieții ieșeni, toți trei odată. Iar venea ora mesei... am rămas la "coadă" doar eu și Alex. Maica Eufrosina ne-a văzut și am intrat în vorbă... mai depre plante medicinale, ne-a arătat cum arată crețișoara, ne-a povestit despre sânziene și a promis că găsește câteva fire și ni le dă, ca să știm cum arată... Am mai vorbit despre mănăstiri, despre părintele Iustin, despre preoții și călugării cu har și cei puși pe căpătuială, despre masoni... apoi maica s-a dus sa caute sânziene. În fine au ieșit de la duș și băieții, am intrat eu să fac un duș rapid, apoi Alex... Cât l-am așteptat să termine dușul a pornit ploaia. A tras o ditamai rafala torențială. Se întorsese și maisa Eufrosina, mi-a zis că găsise câteva sânziene și mi le lăsase la ușă. Chiar cât stăteam de vorbă am văzut cum începea ploaia. S-a văzut întâi la munții mai depărtaâi că îi acoperă ceva ca o ceață albă, apoi "pâcla" s-a apropiat, apoi s-a auzit zgomotul ploii, s-a văzut cum venea și venea ploaia, de dincolo de drum, spre locul nostru de cazare, apoi tot mai aproape și într-o clipită ne-a acoperit și pe noi. A răpăit furios, dar nu mult. Maica s-a dus așa prin ploaie, cu un șal împrumutat de la altă maică, spre bucătărie. Eu am așteptat liniștită. Cam când a terminat Alex dușul, s-a oprit și ploaia, aproape că nici nu mai picura.
Ne-am dus la trapeză, am mâncat înăuntru de data asta. Băieții terminaseră deja și s-au întors la cameră. Noi am mâncat încet, relaxați, rămăsese lume foarte puțină la trapeză. Apoi ne-am dus și noi în cameră. Băieții iar aveau idei - să ne plimbăm cât mai e lumină și să găsim un loc unde să cântăm (cântece de-ale lor). Mă rog, inițial ideea fusese că se întâlniseră cu nu știu ce preot pe care îl cunoșteau ei, care-i întrebase dacă nu cântă... nu mai știu ce cântec. Și ideea fusese să ne ducem la dânsul și să-i cântâm, darapoi s-au răzgândit, în ideea că poate-l deranjăm, fiiin deja târziu. Așa că ne-am urcat pe un deluleț (pe iarba umedă, eu și Alex în șlapi, că nu fusese vorba să facem escaladări) unde băieții au cântat câteva cântece, până s-a întunecat. Apoi a fost mare distracție, mai ales pentru noi cei în șlapi, la coborâre. Și din nou la cameră, discuții și somn de voie. Oricum, ori înainte de a adormi, ori când m-am trezit noaptea să merg la budă, știu c-am auzit și văzut că iar ploua la greu. Rafala asta mi-a părut și mai puternică, și cred că și mai lungă. Dimineața nu mai mergeam la fân, urma să ne găsească altă îndeletnicire maica Varahila... Și trebuia să vină și alți băieți de la PP, cu vreo două mașini.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş