Treceți la conținutul principal

La Petru Vodă (1). 27-31 iulie 2011






Cum a sunat ceasul ne-am trezit. Obosiți rupți. Ca s-avem putere să ne mișcăm, am mai stat 5 minute să ne revenim după trezire. Mi-era teamă, cum o să conducă bietul Alex așa de obosit? Trebuia să fiu cu ochii pe el, să îl țin de vorbă, și dacă s-ar fi simțit prea obosit, să-l fac să bea o cafea, o ceva care să-l învioreze. Ne-am făcut în mare grabă bagajele (a se citi zvârlit în mașina de spălat hainele purtate la țară și rapid de pus câteva tricouri pentru la Petru Vodă). Nici nu mai știu dacă am mai apucat să mâncăm ceva, dar tind să cred că nu. La 10 ne dăduserăm întâlnire cu băieții la intersecția de la Afi Cotroceni. Am purces la drum târziu, am mai pus și motorină (asta uitaserăm să luăm în calcul când stabiliserăm ora) și în final am ajuns. Am îmbarcat băieții - Alex O. și Florian C. și două steaguri ale României. Inițial trebuia să fim 5, dar cineva se răzgândise, pe urmă Florian spusese că o să vină cu unul dintre fiii lui, dar până la urmă tot 4 am rămas. Ne-am mai întâlnit și cu Sile la piața Victoriei, că avea să-i dea înapoi lui Alex niște bani. Deja era cam cald... Am ieșit din București pe același drum pe care-o luam și pentru stupi (traseul era identic până la Focșani). Ne-am oprit în Kauflandul de la Obor, am luat de-acolo covrigi "de buzău", apă și alte chestii de ronțăit. Mai aveam în portbagaj o plasă cu d-ale gurii, fiersesem rapid niște ouă, luasem o pâine și o bucată de caș, dar astea erau prea complicat de halit în mașină.
Și încet-încet am ieșit din București... Am comentat despre China Town și Florin Piersic (care făcea reclamă acestui... magazin?). Prin Afumați, Florian deja dormea dus, îl răpusese căldura. Am mers ce-am mers, la un moment dat într-o curbă am avut și mici emoții, că depășeam un camion iar pe celălalt sens era unul cu un jeep-an care luase curba prea larg si trecuse cam aproape de noi, dar Alex a fost foarte stăpân pe sine și n-a fost nicio problemă... Am trecut de Buzău, de Focșani, apoi de-acolo am luat-o spre Bacău. De aici peisaj nou față de ce știam de la stupi... prin Vrancea multe vii, oameni care vindeau struguri (în plus față de ce vindeau cei de mai înainte) și apoi și mai mulți care vindeau vin vrac. Băieții din spate dormeau ba pe rând, ba amândoi... Am ajuns și la Bacău... Vremea caldă, dar undeva în zare se vedea un front noros foarte promițător...
Și iar am mers și-am mers, deja mai prindeam câte un nor deasupra și era mai bine. Pe măsură ce ne apropiam de Piatra Neamț era clar că urmează o ploaie... Înainte de Piatra Neamț am oprit la o benzinărie, unde l-am convins pe Alex să bea o cafea... și într-adevăr a fost mai bine. În drumul spre Piatra (cui îi zicea el) ne-a arătat Săvineștiul și fabrica Refil, la care lucrase tatăl lui ca maistru principal, despre care îmi povestise multe de-a lungul vremii. Când să intrăm în Piatra a început să plouă. A fost și o rafală mai serioasă. Ne-a plimbat puțin pe-acolo, prezentându-ne diverse locuri și case, în drum spre mama lui. Când am ajuns la blocul mamei lui, ploaia s-a mai oprit, abia mai picura. Luaserăm un bidon cu miere să i-l dăm, iar Alex voia să ia de la ea și cărțile de apicultură alte tatălui lui... Eu nu mă mai văzusem cu mama lui, o știam doar din descrierile lui și ale fraților și verilor lui. Am avut un pic de emoție, dar mi-am zis că asta e, vin și eu sus. Am urcat până la etajul 3. Ne-a deschis o ființă mignonă, cu părul alb, bunica bună din povești. Dar cu limba ascuțită. Cum l-a văzut a început să îl certe că și-a lăsat barbă și plete, că ce-i asta, pe urmă s-a supărat pe el că n-a anunțat-o că vine, și încă cu mine... N-am apucat să vorbim mai nimic, (mai bine, că începuse cu întrebările incomode) că Alex și-a găsit cărțile de apicultură și a scurtat vizita zicând că ne așteaptă băieții jos. Chiar înainte de-a ieși pe ușă maică-sa m-a întrebat dacă și eu sunt ca el, fără credință... la care u am apucat doar să-i spun ceva gen ei, nici chiar așa... Alex a zis să nu intrăm în discuțiile astea, maică-sa a mai zis adica cum nici chiar așa? aaa, adica el crede, da în felul lui... Noi deja eram pe scări, ne luam la revedere, maică-sa a început să se scuze că s-a purtat așa, că trebuia să o anunțe că venim... și așa, în ultima clipă, am avut impresia că nu i-am displăcut. Am ajuns la mașină și-am pornit mai departe, spre Bicaz. Ne-a mai mitraliat o rafala de ploaie, care apoi s-a risipit. Alex ne-a arătat unde era centrul vechi, care acum era închis circulației auto, și-a rămas că o să-l vizităm la întoarcere... apoi am trecut pe strada pe care au locuit ei în copilărie, casa celui mai bun prieten, casa pionierilor, cimitirul (unde era îngropat tatăl lui, dar nu ne-a spus asta, deși am bănuit), stadionul lui Pinalti, telegondola, Ardeluța - popas turistic foarte frumos din ce povestea el în fine, multe, multe locuri pe care le știa și le îndrăgea, ne-a arătat pe unde se intra către mănăstirea Bistrița, pe care am stabilit că o vom vizita la întoarcere... am ajuns la baraj, am făcut poze, apoi am mers pe malul lacului de acumulare mult, pe serpentine, peisajul extrem de frumos... până am ajuns la "coada lacului" cum îi zicea el. De acolo se făcea un drum spre Petru vodă. Am ajuns și acolo, am descoperit că pentru mănăstirea de maici trebuia să mergem încă vreo doi kilometri pe un drum forestier, foarte prost. Ușor-ușor am luat-o în sus... și în final am ajuns. Am ajuns înainte de masa de seară de la ora 18... Maica stareță, care știa de noi nu era acolo... Am așteptat și am așteptat... era foarte frumos... Atunci am simțit prima enervare din excursia asta... pentru că celălalt Alex a zis că ar trebui să-mi pun o basma o eșarfă ceva pe cap... iar eu nu aveam așa ceva. Dată fiind situația, am zis că dacă-i pe-așa, nu voi intra în biserică, ca să nu par că sfidez orânduielile maicilor. Dar a mai apărut ceva care m-a enervat iar. Stăteam pe treptele din fața bisericuței de lemn. O măicuță mai bătrână coboară, se uită la mine mustrător și începe să mă certe că de ce-s așa cu brațele expuse (eram cum venisem de la București, cu pantalonii de in largi și c-un maieu negru doarte decent după părerea mea). Mă enervez, dar ce să fac, îl chem pe Alex să-mi dea cheile de la mașină și să mă ajute să scot un tricou sau ceva, el se enervează de enervarea mea, în fine ajungem la mașină și găsesc o bluză lălâie cu dungi, pe care o folosisem și la țară și zic gata, asta este. Am pus-o pe mine și gata, m-am apărat împotriva posibilelor mustrări viitoare ale măicuțelor. Apoi iar am mai așteptat, în fine a venit la noi o măicuță să ne zică să mergem la trapeză, când termină de mâncat măicuțele. Zis și făcut. Acolo am intrat împreună cu alți pelerini, ne-am așezat la o masă (aici iar m-am dat în petec enervându-mă, că Alex îmi făcuse loc să intru pe banchetă să mă așez, zicea unde vrei să stai, eu ziceam whatever, nu contează, așteptam să se așeze el, în fine ne-am enervat iar unul de enervarea celuilalt). Eram la masă cu mulți alții. Pe masă, câteva farfurioare cu aperitive de post (foarte bune). Apoi a venit un vas cu ciorbă. Își pun întâi cei care nu erau cu noi. Apucă să-și pună Florian. Mai rămăseserăm Alex celălalt în marginea mesei, alex al meu și cu mine, eu central, lângă castronul cu ciorbă. Mi s-a părut normal să-i pun lui Alex celălalt, că era la margine de tot și n-avea nicio șansă să ajungă singur la ciorbă, apoi lui Alex al meu și apoi mie. Eram sigură că ciorba nu va ajunge, dar tot am făcut așa. Lui Alex al meu am apucat să-i pun jumătate de farfurie, adică tot ce rămăsese în castron. Cum nu mai fusesem la mănăstire, mi-am zis că gata, aste este tot. Și mai să mă apuce plânsul că n-am apucat ciorbă (fraiera de mine). Am halit din toate celelalte gustări, n-aveam cum să mor de foame, nici acum nu știu de ce m-am simțit așa de aiurea în momentele alea. Am fost ca un copil care bocește că n-a apucat sau n-a primit nu-știu-ce, ceva ce-i place. Bineînțeles că maicile au mai adus ciorbă și n-a fost nicio problemă, tocmai de aia mă simt mai aiurea când mă gândesc la reacția mea.
Ei, am terminat de mâncat și-am ieșit de la trapeză. Aici ne aștepta altă maică, Eufrosina, care s-a ocupat să ne cazeze, ei i-am povestit din nou că sunte de la Pentru Patrie, că vorbiserăm încă din mai să venim să prestăm muncă pentru mănăstire, că a fost vorba de cules plante medicinale... Maica ne-a zis că acum nu mai strâng plante medicinale, dar dacă vrem putem ajuta cu alte treburi, la care noi am zis ca sigur ca da, orice numai să fim de ajutor. Maica ne-a cazat într-o clădire a mănăstirii, cum intri la mănăstire în dreapta, pe un drumuleț ce trece și peste un mic pârâiaș. Ne-a întrebat daca e în regulă să ne cazeze pe toți patru în cameră, am zis cum sa nu, nicio problemă. Ne-am instalat, apoi ne-am urcat pe un deal mai sus de clădire și ne-am delectat cu peisajul. Pe urmă, înserându-se deja, ne-am adunat în cameră la povești. Am mai stat cât am mai stat, apoi, obosiți, ne-am culcat. Dacă nu mă înșel, s-ar putea să fi adormit prima, că alesesem să stau în patrul supraetajat jos, la adăpost (eram acolo ca într-o cazemată), și mă trăgea la somn în timp ce băieții trăncăneau de-ale lor. Evident, trebuia să ne trezim devreme, să începem lucrul - maica ne-a spus că dacă vrem să ajutăm, ar fi de lucru la întors fânul. Pentru asta trebuia să fim la trapeză la 9:30 și imediat după să pornim la treabă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş