Treceți la conținutul principal

din primăvara de iarnă, în primăvara de vară


Cam bruscă trecerea asta, din plină iarnă (cum a fost în prima săptămână de martie) în plină primăvară târzie. Dar în fine, e soare, e cald, e frumos afară. Precaută până de curând, natura parcă a-nceput a crede că gata, vine primăvara. Semnul 1: sâmbătă, când m-am întors din Herăstrău, de pe haina mea se parașutează o gărgăriță. Cam urâțică, neagră cu două bulinute albe pe laterale (probabil ca să pară o chestie neagră, mai mare și fioroasă, cu ochi depărtați). Am dus-o afară, că n-avea ce căuta în casă. Și în parc am văzut două soiuri de păsări pe care nu le mai văzusem prin parc: una semăna cu o ciocănitoare, dar scotea niste triluri ciudate, de-ai fi zis că mâțâne un copil dintr-o jucărie exasperantă; cealaltă era mică, mai mică decât vrabia, se urca pe copac sprijinindu-se în coadă, pe spate avea culoarea scoartei de copac, iar pe burtă era albicioasa cu ceva picățele maronii, avea ciocul lung, cu care căuta de zor gâze ascunse prin crăpăturile scoarței.
Semnul 2: luni, în stație la Crângași, niște țigănci vindeau zambile. Și în jurul lor zburau albine amețite de mirosul zambiliu (e prima dată pe anul ăsta când am văzut albine).

Semnul 3: azi, în Herăstrău, am văzut că, pe lângă ghiocei, au răsărit niște brândușe, și galbene, și mov. Da' astea știu sigur c-au fost plantate astă-toamnă de mâna omului. Daaar... în afară de astea, vizavi de cortul unde o tanti vinde cărțile editurilor Semne și Artemis pe gazon s-au ițit niște floricele mărunțele albe (eu le zic bănuței albi), de câmp. Și pițigoii și mierlele (locatarii permanenți ai parcului) cântau de zor.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş