Treceți la conținutul principal

Noiembrie; lejer, de vara


Dacă nu mă înșel, toamna a debutat anul ăsta în forță: pe 31 august - 1 septembrie s-a răcit brusc vremea, parcă a și plouat, era o atmosferă de noiembrie. În rest nu mai țin minte exact cum a fost luna septembrie, probabil amestecată. Dar octombrie, cel prognozat să fie călduros, cu zile cu 22 de grade, sigur n-a fost conform așteptărilor. În schimb noiembrie cel de la coada toamnei a debutat cu o vreme de vară. 1 noiembrie a fost o zi minunată. Dar a fost urmată de două zile oribile, ceața nu s-a ridicat deloc, a fost frig, umezeală și cam deprimant. Bine că imediat după cele două zile oribile au urmat (și încă pare c-ar mai ține-o așa) zile de vară amestecate cu zile tomnatice. În a doua săptămână de noiembrie au început să cadă masiv frunzele din copaci. Și-n trei zile gata, copacii sunt desfrunziți, dacă le-au mai rămas 2-3 frunze întârziate. Aleea dinspre Arcul de Triumf are acum trunchiuri negre, despodobite de galbenul, ruginiul și ocrul coronamentului din primele zile de noiembrie. Dar ce frumos era în zilele în care ningea cu frunze! Dar și mai-nainte, până să cadă frunzele... Cer albastru, frunze în culori schimbătoare de la zi la zi, galbenul frunzișului dădea aleilor un aer vesel chiar și în zilele cețoase și neplăcute. Dar cerul de seară... Culori fantastice, topindu-se pe măsură ce ultimele raze se stingeau... Uneori norișorii împrăștiați de briza imperceptibilă se întindeau în straturi pe cer, ca niște foi pufoase, incendiate întâi în culori pastelate (bleu- roz, roz-portocaliu, portocaliu-movuliu) iar apoi, pe măsură ce cădea înserarea, culorile se accentuau, se aprindeau și contrastau din ce în ce pe fundalul care se întuneca... iar în final toate culorile se duceau la culcare, obosite. Iar pe lac, toate astea se vedeau indoit, oglinda liniștită a apei reflectând spectacolul de lumini și umbre, adăugându-i neliniștea undelor. Pe măsură ce cade înserarea, când lumina e muribundă, pe deasupra lacului trec stoluri de ciori croncănitoare, mânate de migrația lor de seara și de dimineață (n-am înțeles niciodată de ce, mai ales în sezonul rece, oștirile de ciori vin seara în oraș, înnoptează aici, pe copaci sau pe antenele tv, iar dimineața pornesc, pleacă de unde-or fi venit...)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş