Treceți la conținutul principal

vineri 23


O zi banală. Cald de dimineață ca de obicei în ultima săptămână, cald și umezeală. M-am întâlnit cu mama pe la gara, ca sa cautam editura de la care voia ea să cumpere o cărțulie, Bucătăria fără foc. Ajungem pe strada respectivă, nici un semn ca ar fi vreo editură. Case, curți, o mașină de poliție parcată la umbră lângă un zid părăsit, un cățel slăbănog dar jucăuș... și ajungem rapid la capătul străzii. Să ne lăsăm păgubașe... să mergem la autobuz? pornim încetișor către stația de autobuz când îmi sclipește o idee salvatoare, adică să-l sun pe alex, să se uite pe net la adresa exacta a editurii. Cu ocazia asta am constatat că mi-am uitat telefonul acasă. Dar încă o idee salvatoare: sun de pe telefonul maică-mi pe al meu, într-un târziu răspunde alex, îi explic ce și cum. Se rezolva, numai sa aștept câteva minute, că era pe budă. Până să sune, ii zic maică-mi hai sa mai mergem pe strada aia și să ne mai uităm... ea parcă își amintea că era la numărul 5, și eu tot așa... ajungem acolo, ne uităm... o curte cu gard gri înalt, poartă închisă și nimic altceva. Dar avem noroc, iese o tanti cu o mătură și-o intreb daca știe de editură, zice că e acolo, intrăm, luăm cartea, totul minunat.
Ajunsă la serviciu întâi și întâi văd că e cam pustiu pe la noi în redacție, dar oamenii nu erau nici în sala de ședințe... îmi amintesc că la 12:30 cei de la EVZ fuseseră anunțați că o sa fie o ședință cu Claudiu despre drepturile de autor. Peste ceva timp apar oamenii și aflăm că iar o să ne trezim cu mai puțini bani, în urma trecerii banilor din drepturile de autor pe cartea de munca și impozitarea în consecință. cică între 8 și 15 la sută. personal mi-e frică să calculez și să văd cu cât o să mai rămân...
A, și să nu uităm, de unde era cald, zăpușeală și nori puțini, acum jumătate de oră, pe la 3 și-un pic, a venit iar o mare furtună, cu vijelie și ploaie zdravănă.
Și încă o chestie, de unde abia așteptam să ieșim cu Maria și Tudor la o bere, a picat planul...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş