Treceți la conținutul principal

Consolidarea... consolidării

De ceva vreme, de fapt de câte ori trec prin pasajul Lujerului (adică zilnic), îmi zic ia pune mâna și scrie, nu de alta, dar macar să te răcorești, despre măreața “consolidare“.
Care va să zica, acum destulă vreme au început lucrările. adică, la început, niște muncitori au pus niște pietre și alte rahaturi pe marginile pasajului, suficient cât să îngusteze substanțial pasajul subteran. și așa a rămas câteva săptămâni. după o vreme, au început ceva mișcări. Muncitorii au zgâriat superficial pereții pasajului, i-au hârșâit o țâră. Pe urmă iar a rămas așa câteva săptămâni. Bun, și-apoi începe consolidarea. Adica astuparea zgârieturilor de ei făcute. Din loc in loc au cimentat cate o mică suprafață, aleator aleasă. Și asta a fost consolidarea. Mi-am zis „poate ca or fi făcut și ceva ce nu se vede, nu trebuie să mă pripesc cu judecata“. Dar peste (iar) câteva săptămâni de acalmie, a venit prima rundă de ploi de vară. A doua zi după prima ploaie mai torențială, din tavanul pasajului subteran consolidat ploua. de fapt turna șiroaie, se scurgea un mic râuleț. Bun, m-am gândit, sper că muncitorii se vor sesiza si or sa repare beleaua. iar au trecut câteva săptămâni în care n-am văzut picior de muncitor. Si acum vreo două, hai maxim trei săptămâni, încep sa pună schele. Ei, iată ceva progrese, ma gândesc. Aș! Știți pentru ce sunt schelele? Pentru a pavoaza pereții pasajului cu plăci lucitoare. Ce consolidare! Ce astupare de găuri! Ce contează astea? Să punem plăci să astupăm totul, să arate frumos, că asta contează! Și să tocăm, desigur, banii publici (că tot e criză, nu?) pe lucrări de cosmetizare denumite pompos „consolidare“, „reabilitare“ și alte „-ări“. Că la pasajele care chiar sunt în pragul prăbușirii (podul Constanța din cartierul Chibrit) nu face nimeni nimic, chit că poate mâine-poimâine ne trezim că trece peste pod un tren și pică cu tot cu pod peste șosea. Că doar acolo chiar trebuie cheltuiți bani, trebuie muncit, nu glumă, și-atunci nu mai ies atâția bănuți șpăguiți și sifonați ca în cazul pasajelor care nu au de fapt probleme majore, dar pe „consolidarea“ cărora se dau bani cât s-ar da dacă le-ar reconstrui de la zero (cu siguranță), în timp ce de fapt se face doar o pavoazare ce valorează probabil sub 10% din valoarea încasată de „meșterii manole“ cu pile la stat.

Comentarii

mtz, un mic arhitect a spus…
da, dureaza lucrarile de o gramada de timp, da nu arata a santier profesionist. Insa probabil pentru ca ma simt apropiata profesional de ceea ce se intampla acolo, trebuie sa iti spun, ca, simplificat vorbind, astuparea crapaturilor este, in cazul in care se constata ca restul betonului e ok, o forma de consolidare. oficiala, inginereasca. umplutura cu pricina este un beton special (nu pot garanta ca asta e si la fata locului); cat despre lucioasele placi de care zici, daca ai sa te uiti zilele astea, ai sa observi ca au fost folosite pe post de cofraj, au fost montate la o distanta destul de mare de perete, au fost puse plase de armare, si apoi se umple cu beton spatiul dntre perete si placi. e o metoda de consolidare. am simtit nevoia sa fac aceste comentarii pentru ca tonul tau era un pic cam tensionat, si m-am gandit ca aceste precizari o sa te faca sa vezi lucrurile in alta lumina. in plus, cine si-ar risca libertatea sa semneze pentru o lucrare de mantuiala, indiferent pentru cati bani? (inginerul care a semnat proiectul sau cel care a semnat receptia lucrarilor risca sa faca inchisoare daca apar probleme...)
liuba grecea a spus…
ai dreptate, poate m-am pripit cu judecata, mai ales ca zilele trecute am trecut cu piciorul pe deasupra pasajului, unde se vede ca se intampla ceva. totusi, ramane valabila o intrebare: de ce consolideaza un pasaj aflat in stare relativ buna (de ex. Lujerului) iar altul, in stare de 100 de ori mai rea, sta asa, cu fisuri mai mult decat vizibile de-a lungul si de-a latul intregii structuri... si nu are nevoie de consolidare (ex. podul Constanța)

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş