Treceți la conținutul principal

sinceritate dura de octombrie


mai demultisor, prin iulie-august parca, scriam „aripi de ceara“. era intr-un moment camd am aflat niste chestii foarte dezamagitoare despre amicii mei.
unii s-au comportat intr-o maniera de cacat si au preferat sa „ne scoata din lista de spam“ pe alex si pe mine; ulterior am vorbit cu unii dintre ei, totul parea minunat, se vor discuta neintelegerile, se vor spune chestiile deranjante, se va face lumina... ei bine, e inca la fel de bezna, toate sunt ca si cum n-am fi vorbit vreodata... plus ca nu e o situatie singulara, au mai fost si altii de-a lungul vremii „uitati“ pe drum fara o vorba, fara o discutie ca-ntre prieteni... deci nu e o intamplare, e o regula...
altii dintre amicii mei au preferat sa minta de-a dreptul... parca era asa de greu sa zica ca bai, vrem sa mergem singuri la mare, sau whatever...
per total, mare, mare dezamagire. e trist cand vezi ca oameni pe care i-ai indragit una spun, alta gandesc, alta fac... ce poti face cand vezi asta?! doar sa incerci sa vezi lucrurile asa cum sunt, fara indulcitori, si sa actionezi in consecinta.
so, va place sau nu, dragi vechi amici de gasca, ori ma acceptati cu alex cu tot si va hotarati sa fiti ce pretindeti ca sunteti/ati vrea sa fiti, ori asta e. si n-ar strica sa va revizuiti atitudinea si fata de ceilalti abandonati din varii motive fara un cuvant. fatarnicie, vorbe fara acoperire si minciuni n-am chef sa vad si sa aud. prietenia se castiga greu, se pierde destul de usor, asadar trebuie mentinuta. dar nu doar din vorbe goale. sa fim sinceri: daca se impiedica in primul obstacol si fuge... ce prietenie mai e si aia?

Comentarii

lucian a spus…
hmmmmm

sa o iau metodic. per total, postul tau suna ca si cum intreaga vina apartine grupului care il respinge pe Alex, izolandu-l intr-o 'ceata de tacere'.

in cele ce urmeaza, voi vorbi in ceea ce ma priveste, deci 'in numele meu'.

da, poate era mai frumos, onest si corect, pt. transparenta mesajului cel putin, sa ii spun lui Alex ca, uneori, devine insuportabil. Ca e greu de inghitit. Ca nu se poate discuta cu el normal, firesc, fara a se ajunge la forme mai mult sau mai putin voalate de agresiune (verbala, psihologica). A, da, parca imi amintesc ca singurele dati cand am discutat cat de cat ok. a fost dupa o partida de tenis de masa si atunci cand puneam problema platii daunelor in cazul accidentului meu auto. In rest, s-a ajuns relativ repejor la 'nu, nu ai dreptate', la impinsaturi, la 'bai, esti turc, nu vrei sa intelegi' s.a. asemenea. Nu intru in detalii, ca imi revin in amintire chestii care nu mi s-au asezat bine si care inca ma mananca.

Ok. Liu, acest post al tau poate ca va forta anumite reactii ale grupului sau ale unor indivizi din grup. Dar, daca nu suntem fix sinceri si cu noi insine, nu numai cu publicul spectator, nu rezolvam o laie. Inainte de a vedea respingerea, ar trebui sa vedem si ce e ok si ne-ok la noi, sa stim pana unde putem impinge anumite lucruri, sa incercam sa ne vedem lungul nasului si al cunostintelor.

Evident, nu suntem toti nici sfinti, nici martiri. Suntem, pur si simplu, oameni. sau, mai bine spus, incercam sa fim oameni. Cu bune si cu rele. Toti gresim, toti mai facem si bine. dar,pana nu ne uitam putin in gramada de rahat care e inauntru, nu vom sti decat ce vrem sa stim despre noi si vom avea pretentii ridicate de la ceilalti.

Asa ca cred ca ar trebui sa o iei mai usor cu amenintarea si sa adopti si alte metode de reflexivizare a situatiei reale.
liuba grecea a spus…
Lucian, nu minimalizez greselile nimanui. Stiu foarte bine ce deranjeaza in comunicarea cu Alex, stiu unde a gresit. Problema pe care am ridicat-o si acum, si in ultima discutie de la Dominic, e ca bey, suntem oameni, cica prieteni, asa ca, intre prieteni, daca te deranjeaza ceva ii spui chestia aia impricinatului, si DUPA aia te hotarasti ce faci, in functie de ce face omul ala. Urasc „sentintele“ date in lipsa, cu usile inchise. Pentru ca ma duce cu gandul ca cei ce dau sentinta au convingerea, aprioric, a faptului ca „nu merita“. E ne-comunicare. Si e de ambele parti, pentru ca fiecare a dat o „sentinta“ cu usile inchise.
Nu este voba de o amenintare, e vorba de o cugetare a mea personala.
lucian a spus…
dar, daca, cei care iau astfel de decizii-de indepartare tacita a cuiva, procedeaza astfel nu doar din lasitate, ci din teama-sa zicem?! atunci cum procedam?! ca sa fiu mai klar, din teama fata de reactia celui care va fi izolat? ok, nu e fair sa faci asa, stiu. de obicei, daca chiar tii la careva, iti asumi riscul de a ti se raspunde cu violenta la actiunea de comunicare. dar daca nu tii (suficient) la celalalt? atunci ce faci?

deci Alex merita?!
caci, daca merita, inca nu stie sa exprime acest lucru, sa-l faca inteles.

apoi, inca ceva...iti asumi acest rol de mediator cu placere?! caci, la urma urmei, nimeni nu are nimic cu tine..ci doar cu Alex. iar el e mai mare ca noi (si fizic si ca varsta) si are elocinta necesara pt. a se face inteles, daca vrea asta. daca nu vrea, atunci tu te agiti fix degeaba.

p.s. mie, personal, imi suna a a menintare de genul ultimatum: acum sau niciodata! cadi, daca vb. de cugetare, e incetatenita vorba aceea: cuget, deci exist. si asta implica si suferinta (macar a creierului care se freaca de peretii craniului in timpul procesului de gandire).

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş