Treceți la conținutul principal

dintr-o alta viata... de carton

asteptand cu mii de draci sa se incheie numarul curent, m-am dat pe bloguri. din una-n alta am dat peste un articol al unei persoane pe care o stiu din vedere, din era mccanniana. la creatie. ea scria ca in vremea de criza a zilelor noastre, publicitatea bate pasul pe latura rationala (platesti cu x% mai putin, ai pachetul cu z mai mare etc) in defavoarea publicitatii emotionale. articolul mi-a adus in sange toate dezamagirile legate de publicitate si legat de ea, de societatea de consum. atata minciuna... poleita si stralucitoare. si totul porneste de la premise subrede... chipurile informarea/seducerea cumparatorului. nu conteaza ca produsul e o porcarie infecta, trebuie sa se vanda, trebuie o analiza swot, trebuie gasite atributele de interes, de noutate si mers pe un concept (care nici macar nu e neaparat ceva esential) pana in panzele albe. bunaoara detergentul x. publicitareste si marketingareste e sa nu te gandesti la defectele lui. vezi numai partea pozitiva. nu conteaza ca e, sa zicem, poluant, ataca mainile, tesatura, ca are 50% chimicale de umplutura, ca sa para mai mult si sa iti ia mai multi bani; se va spune in schimb, ca are aroma de... ca inalbeste extraordinar, ca face si drege. si de-aici, publicitatea exagereaza si ea, si odata vezi ca in reclama la detergentul-minune zbori in norisori albi, in flori de nu-stiu-ce, ca esti in poiana narciselor de incantare detergentisima, de-ti vine sa te si repezi sa il si cumperi (ha!). Realitatea e cruda. Exista un produs, creat de un producator, care face totul ca sa-l vanda, fara sa-i pese de ceva sau de cineva in afara de banul lui. Iar altii, ca sa castige un ban cinstit, joaca cate un rolisor in comedia regizata de cel cu banu’. Asa e-n tenis. Piata muncii, toata lumea trebuie sa-si castige painea cumva. Esti artist, ai talent, ce poti sa faci? vii in publicitate, ca se castiga bine, ai parte si de glorie (daca ai talent, e firesc sa vrei sa-ti fie recunoscut cumva)... daca ai ramane pur si simplu artist, ai muri de foame pictand, sculptand sau facand alte chestii artistice. Bun... si se inhama omul in publicitate... si sigur, aici e dupa noroc: unii nimeresc in locuri in care muncesc de le sar capacele, unii sunt multumiti de ce fac, altii dimpotriva, unii nu mai au nici cand sa doarma, unii sunt sapati (publicitatea e o jungla, intotdeauna sunt unii cu cutitele pregatite sa ti le infiga in spinare, daca e in folosul lor), unii se mint spunandu-si ca fac ceva bun si minunat, unii o duc bine samd. Traim intr-o lume cinica, nepasatoare, de fapt inconstienta. Iar publicitatea o vad ca pe “flori de mucegai“ - manifestarea artistica, mai mult sau mai putin frumoasa, a acestei lumi.
Eu una am fost implicata colateral in publicitate, ca simplu negrisor dtp-ist. Perioada in care am lucrat in publicitate a fost cred cea mai grea din viata mea. in afara de munca multa, cel mai naspa aspect a fost reprezentat de politicile interne, regulile, regulamentele si mai ales interesele si jocurile de culise ale celor cu oarecare putere, leapsa de-a raspunderea, ostilitatea initiala si uneori, simpla rautate a unora, lasitatea sau frica altora de-a nu cadea prost, drept care aruncau vina pe ultimul negrisor din lantul trofic, in capul caruia se spargeau inevitabil toate oalele, belelele provocate de incompetenta sau indolenta altora. Ma felicit ca am plecat. Ma uit la o buna prietena de-a mea, art, care, de cand o stiu, se straduieste sa faca lucruri frumoase, deosebite, se implica, sta peste program, dar nu stie sa fie pupincurista. Drept care primeste si mai mult de munca, e criticata, i se imputa fel si fel de chestii, nu i se mareste leafa cu anii... drept care biata fata, desi talentata, desi isi iubeste munca, e deprimata, n-are niciodata timp (nu ne vedem cu jumatatile de an, asta in cel mai fericit caz), n-are timp si nici cum sa aiba o viata personala... In afara ce aceste doua aspecte care ma implica in publicitate, n-am nimic personal cu publicitatea. Am doar o parere proasta.

Comentarii

utrillo a spus…
marketingul este cel putin minciuna.
arta este cel putin ce?!
publicitatea, daca sunt bani si/sau imaginatie si volitie, este motor ata pt. arta, cat si pt. marketing.

oare arta cere marketing??????
liuba grecea a spus…
oare arta cere marketing... nu stiu ce sa zic. tristul adevar e ca in zilele noastre totul „cere“ marketing. cum „sa vinzi“, „sa te vinzi“... am vazut pana si o „minunata“ carte numita love marketing. da, da, cum sa privesti o relatie (iubirea?) ca pe o chestie de marketing. pai frateee, daca si asta o bagi in ecuatii... ce sa mai vorbim de arta...
acuma, hai sa aberez putin... io cre’ ca marketingu’ de tip stiinta a apartut odata cu revolutia industriala, cu productia de masa, cu nevoia de a vinde din ce in ce mai mult. arta, saraca, a aparut cu muuult inainte. a cam fost oropsita, in sensul ca daca venea careva cu o chestie inovatoare, era rau vazut ani de zile... eventual abia dupa moartea bietului artist i se recunostea valoarea... ma rog, erau si altii, mai norocosi, care aveau succes, pe langa vreo curte regala... deci, in principiu, arta are si n-are nevoie de marketing. cu prea mult marketing devine afacere fara suflet (ori, din perspectiva mea, arta inseamna mult, mult suflet si daruire. o arta rece mie nu imi spune nimic. dar asta e doar o parere personala).

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş