Treceți la conținutul principal

vis de iarna


"Frana pe dreapta!"... infig cu tarie bocancul in zapada, ma rog, ambii bocanci la inceput, pana m-am prins cum e cu directia la sanius... "stanga, stanga!" alunecam cu viteza la vale, in curba, punem frana, zapada sare, raschetata de bocanc... "stanga, dominic, ce faci?!" striga alex, sef de sanie... rapa cu brazi coplesiti de zapada ne pandea de pe margini la fiecare viraj... Ei, si cam la modul asta s-a desfasurat prima mea coborare pe o sanie de dupa copilarie. Stiu ca ma dadeam cu sania candva, demult prin bucuresti, pe derdelusurile de pe marginea strazii si din dosul blocului de pe stefan cel mare, de la lizeanu, cand locuiau acolo unchiul, matusa si verisorii mei... si inca o amintire neclara... eram la predeal, sau busteni, eram mica, era zapada, derdelus, cred ca mai era un copil, dar nu stiu cine, si ne dadeam cu saniuta pe derdelus... sanie clasica, cu talpici de fier... nu ne mai saturam si intr-un tarziu maica-mea, crizata, m-a luat cu forta de pe saniuta, uda fleasca cum eram, si m-a carat dupa ea sa ma schimbe. Sania asta de-acum era speciala: era pusa pe doua schiuri. si fugea, fugea!
Ei, si-asa mi-am completat infrangerea temerilor si in privinta saniusului... Cu schiul o rezolvasem, cu patinajul la fel... ce mai am... bob? sarituri la trambulina? hi hi hi... vorba vine, ca sa zic ca ma descurc ar trebui sa merg muult mai des (adica nu o data la 2-3 ani) la un schi, la un patinaj... si cu rolele am iesit doar de doua ori anul trecut... tre' sa iau masuri, ca nu se poate asa.
Inainte de vacanta de sarbatori ma uitam pe-un pps din cele ce circula pe net... unul cu imagini din iarna in Finlanda... Una dintre pozele de-acolo era cea pe care am pus-o aici, pe blog... erau inca multe, toate superbe... Am vazut si eu, in vacanta de revelion, la Arcus, la Comandau si la lacul sfanta Ana imagini la fel de frumoase... dar cu aparatele noastre, nu au iesit ca lumea... mai ales apusurile, culorile pastel ale cerului... Imagini atat de frumoase incat pareau de vis... Ploaia de zapada de pe brazi cand adia vantul, sclipind in soare, ca o valtoare...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş