Treceți la conținutul principal

ganduri blogice

Azi am fost nevoita sa vin devreme la munca. Nu c-as fi avut ceva arrrzator de facut, dar trebuia sa fac figuratie. Prin urmare, ziua a inceput devreme, la 9, si se va sfarsi numai d-zeu stie cand... astept paginile si ma plictisesc. afara ninge, prima ninsoare adevarata in Bucuresti pe anu' asta. iar io astept redactorii sa aduca articole, astept it-ul sa imi reinstaleze cs3-ul... si astept, si nimic. si-atunci ma apuc de citit bloguri. si citesc, unele, altele... si imi dau seama si de ce eu n-am mai scris asa cum scriam pe vremuri, bloguri de stare, de ganduri de framantari... e si bloggingul asta mai mult sau mai putin un surogat pentru viata reala, ca multe altele... e si o nevoie de a te exprima... cand te simti cam invizibil pentru lumea inconjuratoare... chiar ma miram, de ce nu mai am acea nevoie imperioasa de a-mi asterne gandurile in ordine, alb pe negru, sa le vad, sa le recunosc, sa le intorc pe fatza si pe dos... pai daca am cui le spune, cu cine sa le intorc pe fatza si pe dos... daca-s prea ocupata cu traitul, nu mai am atata vreme sa teoretizez teoriile... probabil e o faza... asa cum a fost o faza si vremea scrisului frenetic pe blog... voi vedea ce va urma... poate o medie intre cele doua extreme. ca de scris, trebuie sa recunosc, mi-a placut mereu sa scriu. iar inainte de-a scrie, macar sa mazgalesc ceva pe-o foaie...

Comentarii

Adrian a spus…
drept graieste "articolul" tau...

se observa acelasi interes si zel si din partea mea. recunosc si eu, s-au cam schimbat vremurile.

cred ca intr-o perioada aveam prea mult timp liber, sau prea putina activitate in timpul liber, sau nu aveam cu cine dezbate ganduri existentiale...

oricum, ma mai apuca si pe mine uneori pofta de scris. insa pana sa imi satisfac aceasta pofta... ma mai linistesc si nu se mai concretizeaza in nicio expresie blogareasca :-)

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş