Treceți la conținutul principal

Amintiri de la Arcus

From Revelion 2009 Arcus 13.01.2009 17:06

Arcus, Covasna. Langa Sfantu Gheorghe. Un loc unde-am petrecut schimbarea lui 2007 in 2008, si acum preschimbarea lui 2008 in 2009. Aceeasi gazda primitoare si deschisa, acelasi tablou
From Revelion la Arcus 2008
in sala de mese... Unii dintre participanti au fost aceiasi, altii s-au schimbat. Ale vietii valuri!
Aici m-am intrerupt alaltaieri, cand am inceput sa scriu despre Arcus. Si mi-au zburat din minte vorbele de insirat in continuare. Dar asta n-are importantza prea mare. Alaltaieri era alaltaieri, azi e azi. Liuba de revelionul trecut era putin diferita de Liuba de revelionul asta. Anul trecut, adica trecerea de la 2007 la 2008 a fost un adevarat nou inceput. In prima zi de munca ma duceam la un nou loc de munca, unde toate urmau sa fie neasteptat de bune... Si intr-adevar, desi cateva luni aveam indoieli de genul "e prea bine ca sa fie adevarat", s-a dovedit ca a fost un inceput excelent, o schimbare radicala si mai mult decat binevenita. Tot atunci hotarasem sa las in urma cateva persoane (iubiri ratate), cateva istorii ciudate... si pe la sfarsitul lui februarie s-a intamplat si (ne)asteptata minune... a aparut alex. n-avea sanse prea bune, avusese o bila neagra mai demult, dar si una alba... am facut ca si cu serviciul: am hotarat sa risc. si iarasi, imi pare bine ca am facut asta.
Anul asta nu am mai perceput trecerea dintre ani ca o chestie reala. Nici nu mai este asa. Este doar o continuare. Nu am simtit si nu simt nevoia sa trag linie, sa socotesc, sa fac totalul sau chestii d-astea. Nu mai e ca in alti ani, cand ma bucuram ca vine un an nou si c-am scapat cu viatza de cel vechi... da, ultimii cativa... vreo 5-6... au fost grei, dificili, plini de obstacole, de piedici, de bajbaieli, de cautari si chiar am simtit ca viata e grea... dar nu-mi pare rau, asta m-a ajutat sa ma intaresc si sa ma definesc. Da, in acei ani socoteam ce s-a intamplat in acel an, ce-am realizat, prostii dintr-astea, si ma bucuram ca vine un an nou, care poate ca urma sa fie mai bun, iar piedicile poate ar fi disparut. Ei, in premiera dupa atata timp, anul 2008 a fost de exceptie. Nu zic c-a fost usor, dar a fost incomparabil mai relaxat decat cei 5-6... sau chiar 7 precedenti.
Anul asta ce-a trecut n-a mai fost nevoie sa ma lupt cu morile de vant, cu obstacolele reale puse in cale-mi de viatza; in schimb am avut de luptat cu mine. Mai exact cu indoielile, cu neincrederea, cu nesiguranta. A trebuit sa imi schimb obiceiurile, tabieturile, casa... A fost nevoie sa ma schimb si eu putin, sa devin mai calma, mai organizata, mai amabila, mai intelegatoare...
Arcus a fost de bun augur!

Comentarii

Anonim a spus…
denisa: e chiar frumos la Arcus; o iarna adevarata; nu degeaba ati ales inca o data acest loc...si vara este la fel oare?
liuba grecea a spus…
N-am fost vara pe acolo, dar sunt absolult sigura ca e foarte foarte frumos.

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş