Treceți la conținutul principal

senzatie. fara directie. firimituri



Zi ciudata. O zi in care nu s-a intamplat nimic. Constelatii de ganduri s-au cladit si s-au prabusit, idei si senzatii s-au framantat ca spuma marii la tarm, in timpul furtunii, spulberandu-se... Tristete. De ce? Nu stiu. Privesc in jur si nu gasesc un raspuns. Nici un raspuns. Mica depresie astenica gripala? Cine stie... Nemultumire... Sentimentul ca ceva important lipseste... Ca parca traiesc degeaba... Un tango fara muzica si fara dansatori... senzatia de scena goala... unde e bucuria lucrurilor marunte? oare am uitat de ea? afara a fost soare, vant, iar mie mi se parea ca lumea intreaga a disparut dincolo de orizont, iar eu am ramas singurul supravietuitor. tistete de primavara. ar fi trebuit sa imi inving starea asta si sa ies, sa privesc iarba, muguri... dar n-am facut-o. ultimele zile ale saptamanii mi-au lasat mici tristeti ce-au inflorit azi, sub soarele ars de vant. zadarnicia zadarniciilor... ma intreb daca are rost sa ma multumesc cu putin. nu e in firea mea sa accept jumatati de masura... candva m-am contrazis cu cineva pe-un blog pe tema asta... respectivele persoane spuneau ca si jumatatile de masura sunt bune, in conditiile in care viatza e atat de grea, iar o farama de fericire e mai buna decat deloc... eu sustineam ca fiecare dintre noi meritam mai mult decat firimituri... pe vremea aceea nu-mi imaginam ca ma voi afla vreodata si in situatia de a ma multumi, pe moment, cu firimituri. Acum pot spune, in cunostinta de cauza, ca am gandit bine atunci cand am scris ca nimeni nu trebuie sa se multumeasca cu firimituri. Da, viata e grea, dar asta din cauza ca ne-o ingreunam noi, in mod inutil... sau ne-o ingreuneaza altii, prin alegerile pe care le fac, punandu-ne in situatia de a ne multumi cu putin sau cu nimic... Cred ca putin e, poate, o solutie de moment.... dar atat. Firimiturile nu tin de foame, mai rau o intarata. Deci fara firimituri anymore, fara compromisuri. Da, asa parca ma mai recunosc...

Comentarii

Anonim a spus…
ceea ce I was privire pentru, multumesc

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş