Treceți la conținutul principal

ganduri. gri.

De mai mult de-o saptamana am o stare aiuristica. Parca nimic nu-mi place, nu-mi prieste, sunt agitata fara rost. In plus, habar n-am ce vreau sa fac, sau mai bine zis cum sa ma adaptez celor ce se intampla in jurul meu si au legatura cu mine.
Cand parca se facuse liniste si ma linistisem si eu cu toate rele-bune din viatza mea, atunci hop! neprevazutul loveste din nou. asadar primesc o propunere de afaceri... si o propunere de reluare a unei povesti incheiate acum juma' de an... si niste vorbe/pretexte ale cuiva legate de dans... si niste balarii si incurcaturi cu facturile Avon... si un telefon neasteptat, o revedere in conditii inedite si amuzante...
Si la ce bun toate astea?! Nu pot sa nu ma intreb... Io ce naiba ar trebui sa fac?! Nu e vorba de niste chestii clare, de niste raspunsuri care sa fie de la sine intelese. Nu-i nici bine nici rau. Se poate si cu, si fara. Afacerea comporta multa munca, multa alergatura si riscuri, timp pierdut; desi imi doresc sa pun pe picioare o afacere (visul meu de ani de zile), nu vreau sa ma apuc de o treaba cu inima indoita si fara entuziasm din start. Sansa sau inca o fata-morgana? cine stie... eu una, nu. Alt gand fara rost... poveste de demult, meriti sau nu o noua sansa?! la naiba, cum sunt oamenii... mie nu mi-a trecut niciodata prin gand sa revin asupra unei chestiuni incheiate, ingropate... o fi bine, o fi rau? felul meu de-a fi e altul... prefer sa joc totul pe o carte, castig sau pierd, apoi partida s-a incheiat, totul sau nimic... caci, am constatat, si cand pierzi, pana la urma castigi ceva... sigur, nu inseamna ca asta e calea; poate dimpotriva... deci iata inca o pseudo-dilema, a fi sau a nu fi. Si inca un gand amorf si fara rost, legat de dans(atori)... o discutie ciudata... vorbe ce par a fi pretexte pentru nu se stie ce retragere din scena... sau de gandire prea in perspectiva, dar care nu ia in calcul situatia actuala, reala... colosul cu picioare de lut... people are strange, am mai spus asta... Inca un motiv de nemultumire, avon... incurcaturi si non-comunicare, alergatura... si zau, mi-e sila de atata agitatie, ma bate gandul sa o las balta si cu avonul asta. Si ultimul motiv de bataie de cap... o poveste absurda, fara viitor, in care nu stiu ce caut, de ce sunt inca acolo sau ce ar trebui sa fac.
Pe scurt, numai lucruri gri. nu e bine nici intr-un fel, nici in celalalt. si-atunci? mie imi place culoarea, contrastul, viatza, nu jumatatile de masura. Poate de fapt tocmai mi-am raspuns... Mi-e sila si sictir, m-as duce pe pustii departe-departe, intr-o lume mai clara, cu oameni care sa fie mai mult ei insisi, mai sinceri cu ei si cu ceilalti, o lume colorata, diversa, o lume vie...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş