Treceți la conținutul principal

buna dimineata & fulgi de seara


desi am stat putin pe ganduri, am publicat si ce-am scris, gandit si simtit aseara, desi e foarte personal. dar asta sunt eu, n-o sa ma apuc sa neg. incerc sa fiu asa cum sunt, sa nu ma ascund, sa nu imi creez masti prin care sa par mai buna, mai frumoasa sau mai stiu eu cum. am ajuns la concluzia ca cel mai important este sa fii sincer/a cu tine insuti/insati, sa te vezi asa cum esti, cu bune si rele; sa nu te minti singur/a. Pentru mine, sa-mi astern gandurile, negru pe alb, e un proces de sublimare. in acest timp imi pun ordine in minte si-n simtire. si peste ani imi voi aminti mai clar ce am trait, ce am gandit si de ce.
azi e o noua zi. gandurile triste s-au cristalizat, le-am admirat ca pe niste fulgi de nea, apoi s-au topit si s-au dus. Viata e o permanenta schimbare, te pune in cele mai ciudate situatii, pe care nu ti le-ai fi putut imagina, apoi iti dai seama ca totul trece, viata merge mai departe, iti inveti lectia, devii (poate) mai intelept/inteleapta si mergi mai departe. ce nu te omoara te face mai puternic, e o certitudine. Viitorul e o mare necunoscuta, o provocare continua. Am invatat sa nu imi fie frica de ce va fi, sa nu ma tem de schimbare. Am invatat sa nu ma tem de oameni, chiar daca pot sa ma raneasca. Am invatat ca de multe ori lucrurile trebuie luate ca atare, in stilul: situatia este asta; ce pot face mai departe; fara intrebari inutile de genul dar din vina cui, dar de ce, dar la ce bun samd.
Asadar, azi e prima zi din restul vietii mele. Un nou inceput. Fiecare zi este un nou inceput. Fiecare zi poate fi minunata, daca vrem sa fie asa. Fiecare clipa. Dar suntem oameni si uitam asta. E nevoie de ceva neplacut ca sa apreciem, prin contrast, clipele placute. Eu una, aleg sa pastrez in amintire doar ce-a fost frumos si sa uit restul. De ce sa-mi imcarc amintirea cu neguri, si-asa clipele frumoase sunt destul de rare, mai bine le pastrez doar pe ele. Amintirile cu amintirile, prezentul cu prezentul, viitorul - sa vina. Iubesc provocarile; oare, destinule, ce-mi mai pregatesti?!


Seara... ninge... ningee... sunt un fulg printre alti fulgi... plutesc. zbor, ma invart in lumina, stralucesc, dansez, vantul ma spulbera, ma duce aiurea... Ninge atat de frumos... totul e alb, tot ce-a fost gri s-a acoperit de nea... Fulg de nea, esti efemer, dar cat esti, faci lucrurile sa para mai frumoase...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş