Treceți la conținutul principal

dor de munte. doruri.


visez creste inzapezite, urcusuri prin nameti, alb de zapada, o cabana, aer care miroase a inaltimi, a soare, a zapada, a brazi... sa te speli dimineata pe fatza cu zapada, sa iti scartaie pasii in zapada, sa faci ingerasi in zapada, asa, pur si simplu, de fericire. mi-e un dor de munte napraznic. cand am fost ultima data? hm, prin primavara tarzie... vara si toamna asta au tot intervenit chestii in ultima clipa si n-am mai reusit. i-am vazut, in drumurile si drumetiile spre podul dambovitei, rasnov, brasov, sau spre sibiu... dar nu-i totuna.
Azi dimineata, in drum spre serviciu, blocata 45 de minute in trafic, imi doream sa fiu unde nu gasesti nici umbra de masina, unde si oamenii sunt rari...

Mda. o zi ca orice alta zi, cu doua momente de disconfort: blocajul din trafic de dimineata si coada de la cabinetul medicului de familie (pentru minunata consultatie+analize oferite obligatoriu de ministerul sanatatii in luna in care te-ai nascut). Pe chestia cu coada la medic am ratat si cursul de dans.

Dar sa revenim la lucruri placute. Ieri seara am reusit in sfarsit sa ma intalnesc cu Mirela, am stat la un pahar de vin fiert si-un papanas sa mai vorbim de-ale noastre toate cele cate-n luna si in stele... Tare m-am bucurat ca am reusit sa ne vedem si sa vorbim... Imi lipsesc de multe ori conversatiile de odinioara, cu ea, cu dominic, cu altii... Vremurile cand despicam firul in patru, cand faceam teoria chibritului... Da, erau cumva fara finalitate discutiile acelea, dar erau tare interesante... un mod de a descoperi viziuni diferite asupra vietzii, un mod de a intelege alte feluri de a gandi, alte perspective... Am invatat mult din asemenea discutii... Imi dau seama ca intr-un fel am devenit ceea ce sunt si datorita lor... De aici si nostalgia. Tin minte ca acum vreun an am asistat si participat din nou la o astfel de discutie, dar care de data aceea mi s-a parut o invartire in jurul cozii, un fel de monoloage simultane, marcata de ingustimea viziunilor... a fost o dezamagire, pentru ca de acea data nu a existat un schimb de idei, ci un fel de lupta de a-si impune fiecare viziunea... Sau poate au trecut vremuri si intamplari peste mine si vad altfel acelasi tip de discutie?! Sau poate ambele...
Dor de munte, dor de duca, dor de discutii profunde, dor de sentimente profunde, dor de vremuri cand oamenii erau mai putin cinici&materialisti... doruri.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş