Treceți la conținutul principal

ganduri si razganduri


Uneori vrei sa crezi in ceva. Si aparent, lucrurile se intampla de parca ti-ar confirma ca da, e bine, nu te teme, mergi pe drumul asta, crezi in acest lucru/intamplare/om/idee etc... Si mergi inainte fara frica. Si pare ca totul e ok. Pare ca totul e prea frumos ca sa fie adevarat. Si-apoi se dovedeste ca asa e, era intr-adevar prea frumos ca sa fie adevarat.
Iluziile nu iarta. Sperantele se razbuna. Dar ce poti face, a gresi e omenesc, si nimic din ce e omenesc nu mi-e strain. Uneori iti dai seama abia mai tarziu ca ceva nu e ok, si-atunci... ce poti face... doar sa te opresti din a mai repeta greseala... Nu e nimeni de vina, doar nemernica aceea mica numita speranta, cea ramasa pe fundul cutiei Pandorei... Speram intr-o lume mai buna, intr-o iubire mare, in oameni, in idei...
Si cand realitatea smulge necrutatoare valul pictat, masca de bal a sperantei... ramane pustiul... dezorientarea... tristetea. Dar ce nu te ucide te face mai puternic... cine stie ce neprevazuturi ne mai rezerva viitorul fiecaruia dintre noi... "Mai bine sa te inseli decat sa nu faci nimic." (Goebbels)... Sau mai bine, alt citat care-mi place mult "E mai bine sa iubesti si sa pierzi, decat sa nu fi iubit deloc."
Si-apoi... cine suntem noi, sa judecam ce e mai bine... poate intr-adevar e mai bine asa, chiar daca ne doare sau nu ne convine... Pariul meu cu mine insami e sa incerc sa devin un om mai bun, in ciuda tuturor lucrurilor care se intampla si m-ar indreptati sa ma inraiesc. Fara tristete n-ar exista bucurie... Vorba lui BaftaMan "Totul va fi bine... candva".

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş